gută (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÚTĂ1 s. f. 1. Boală provocată de depunerea sărurilor acidului uric în regiunea unor articulații, care se manifestă prin umflături ale articulațiilor, însoțite de dureri violente; podagră.
2. (
Reg.) Apoplexie; paralizie. – (
1) Din
fr. goutte, (
2)
lat. gutta „picătură”.
gută (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÚTĂ2, gute, s. f. Fir subțire din material plastic, de care se leagă cârligul undiței. – Din
engl. gut.gută (Dicționar de neologisme, 1986)GÚTĂ1 s.f. Boală provocată prin depunerea acidului uric la încheieturi și manifestată prin umflături dureroase ale acestora; podagră. [< fr.
goutte].
gută (Dicționar de neologisme, 1986)GÚTĂ2 s.f. 1. (
Farm.) Picătură de lichid care se scurge dintr-un flacon.
2. Ornament în formă de picătură de lichid a antablamentului ordinului doric. [< fr.
goutte, cf. lat.
gutta – picătură].
gută (Dicționar de neologisme, 1986)GÚTĂ3 s.f. Fir confecționat din fibre sintetice de care se leagă cârligul undiței. [< engl.
gutta].
gută (Marele dicționar de neologisme, 2000)GÚTĂ1 s. f. boală de nutriție provocată prin depunerea sărurilor acidului uric la încheieturi și prin umflături dureroase ale acestora; podagră. (< fr.
goutte)
gută (Marele dicționar de neologisme, 2000)GÚTĂ2 s. f. 1. (farm.) picătură de lichid care se scurge dintr-un flacon. 2. ornament al antablamentului ordinului doric având această formă. (< fr.
goutte, lat.
gutta)
gută (Marele dicționar de neologisme, 2000)GÚTĂ3 s. f. fir confecționat din fibre sintetice, de care se leagă cârligul undiței. (< engl.
gut)
gută (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gútă (gúte), s. f. –
1. (Banat) Picătură, cantitate mică. –
2. (
Trans.) Paralizie. –
3. Boală manifestată prin umflături ale articulațiilor.
Lat. gŭtta (Pușcariu 750; REW 3928; DAR). Ultimul uz este
neol.; pentru cel de al doilea,
cf. sb.,
cr.,
slov.,
mag.,
rut. gota „paralizie” (Cihac, II, 132); totuși, DAR crede că acest sens s-a putut dezvolta în cadrul limbii
rom. –
Der. gutos, adj. (care are gută).
gută (Dicționaru limbii românești, 1939)1) gută f., pl.
e (lat.
gutta, picătură; it. pg.
gota, pv. cat. sp.
gota, fr.
goute. Cp. cu
dambla, capie).
Maram. Paralizie.