gurnă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÚRNĂ, gurne, s. f. (
Mar.) Parte curbă a carenei care leagă fundul cu pereții verticali ai unei nave. –
Cf. engl. gurney.gurnă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)gúrnă, gúrne, s.f. (pop.) urnă.
gurnă (Marele dicționar de neologisme, 2000)GÚRNĂ s. f. parte curbată a carenei unei nave, care leagă fundul cu pereții verticali. (< engl.
gurney)
gurnă (Dicționaru limbii românești, 1939)gúrnă f., pl.
e (ngr.
gúrna, urnă, cĭucĭur, havuz, d. ven.
gorna, canal; alb.
gurnă, izvor).
Vechĭ. Urnă. – Și
gúrnie, urloĭ, sulinar, conductă de apă.
gurnă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gúrnă (parte a unei nave)
s. f.,
g.-d. art. gúrnei; pl. gúrne