guru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÚRU s. m. invar. (
Livr.) Înțelept, filozof, mentor spiritual;
p. restr. preot al diverselor secte hinduse. – Din
engl. guru, fr. gourou.guru (Marele dicționar de neologisme, 2000)GÚRU s. m. 1. preceptor religios la brahmani. 2. mentor spiritual. (< fr., engl.
guru)
guru (Dicționar de argou al limbii române, 2007)guru, guru s. m. (peior., pub.) 1. escroc de mare anvergură specializat în manipularea în masă a credulilor sub masca unei ocupații sau a unei activități cu pretenții științifice.
2. (
tox.) consumator de droguri cu experiență, care îndrumă primii pași ai celor ce-și administrează droguri pentru prima oară.
guru (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GURU (
cuv. sanscrit)
s. m. (În tradiția hindusă) Învățător sau maestru spiritual, în special cel care acordă inițierea (diksa) unor ucenici. În casta luptătorilor,
g. stăpânea arta de a lupta și vâna, în cea a muzicienilor el iniția pe tineri în arta muzicii și dansului. În hinduismul popular contemporan,
g. este persoana devotată unei anumite zeități, trăind în comuniune cu ea. În această calitate, el își inițiază discipolii în tehnicile de realizare a desăvârșirii (moksa).
guru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)*gúru (
livr.)
s. m.,
art. gúrul; pl. gúru