gunguri (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GUNGURÍ, pers. 3
gungurește, vb. IV.
Intranz. v. gânguri (
2).
gungurì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gungurì v. se zice de vocea pruncului când începe a îngăna vorbe, cum și de porumbei. [Onomatopee:
gu gu].