groh (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GROH interj. (De obicei repetat) Cuvânt care imită sunetele caracteristice scoase de porc. – Onomatopee.
groh (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)groh s.n. (reg.) așternut de paie pentru porci.
groh (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)groh interj. – Imită grohăitul porcului. Creație expresivă. Deși nu este atestat acest uz al
interj., se pare că imită și zomotul produs de dărîmarea unui morman de pietre, după cum reiese din
der. –
Der. grohăi, vb. (despre porci, a scoate sunete caracteristice; a călca în picioare; a fărîma), cu
var. grofăi, grogo(t)i, grohăni; grohot, s. n. (morman de pietre; ruine);
grohotă, s. f. (morman de pietre);
grohotiș, s. n. (pietriș);
grohotar, s. n. (mulțime de pietre);
grohăială, s. f. (grohăit);
grohăit, s. n. (sunet scos de porci). Coincide cu rădăcina
sl.,
cf. slov.
gróhati „a grohăi”,
sl. grochotati „a izbucni în rîs”,
rus. grochotatĭ „a răsuna” (după Cihac, II, 130 și Conev 72,
rom. provine din
sl., după Miklosich,
Slaw. Elem., din
sl. grochotŭ „zgomot”. – Aceleiași rădăcini expresive pare a-i aparține
groștei, s. m. (purcel de lapte), pe care DAR îl derivă neverosimil de ls un
lat. *
grŏssicĕllus, cf. Pușcariu,
Dacor., I, 328 și REW 3882.
groh (Dicționaru limbii românești, 1939)groh, V.
croh.groh (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)groh interj.