gratuitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRATUITÁTE, gratuități, s. f. (La
sg.) Însușirea de a fi gratuit, de a nu costa nimic. ♦ (
Concr.) Obiect (mai ales cărți) oferit în mod gratuit unei persoane de către instituția sau întreprinderea în care se elaborează sau se confecționează astfel de obiecte. ♦
Fig. (La
sg.) Inutilitate, zădărnicie sau netemeinicie a unei acțiuni, a unei fapte etc.; (la
pl.) fapte, vorbe, atitudini care se dovedesc inutile sau nejustificate. [
Pr.:
-tu-i-] – Din
fr. gratuité, lat. gratuitas, -atis.gratuitate (Dicționar de neologisme, 1986)GRATUITÁTE s.f. Însușirea de a fi gratuit. [Pron.
-tu-i-. / cf. fr.
gratuité].
gratuitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)GRATUITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi gratuit; ceea ce se oferă gratuit. 2. (fig.) inutilitate, netemeinicie a unei acțiuni, a unei afirmații etc. (< fr.
gratuité, lat.
gratuitas)
gratuitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*gratuitáte f. (lat.
gratuitas). Calitatea de a fi gratuit:
învățămîntu în școala primară e gratuit.gratuitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gratuitáte (-tu-i-) s. f.,
g.-d. art. gratuitắții; pl. gratuitắțigratuitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gratuitate f. ceeace-i gratuit:
gratuitatea învățământului.