grafie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GRAFÍE, grafii, s. f. Mod de redare în scris a cuvintelor; scriere. ♦ Fel specific de a scrie al cuiva; scris
1. ♦ Linie specifică a unui desen, care caracterizează pe autorul lui. – Din
fr. graphie.grafie (Dicționar de neologisme, 1986)GRAFÍE s.f. 1. Scriere (a cuvintelor). ♦ Mod de a scrie un cuvânt, un text; scris.
2. (
Arte) Totalitatea trăsăturilor care caracterizează linia unui desenator. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „scriere”, „desen”, „descriere”, „studiu”, „scris”. [Gen.
-iei: / < fr.
graphie, it.
grafia, cf. gr.
graphe – arta de a scrie].
grafie (Marele dicționar de neologisme, 2000)GRAFÍE1 s. f. 1. mod de a scrie un cuvânt, un text; scriere. ◊ scris (al cuiva). 2. linia caracteristică a unui desen sau desenator. (< fr.
graphie)
grafie (Marele dicționar de neologisme, 2000)-GRAFÍE2 elem. graf
3(o)-.
grafie (Dicționaru limbii românești, 1939)*grafíe f. (d. vgr.
grápho, scriŭ). Cuv. care se combină cu alte cuvinte ca să arate numele unor științe, ca:
geo-grafie, etnografie. (V.
logie). Scriere, alfabet.
grafie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)grafíe s. f.,
art. grafía, g.-d. art. grafíei; pl. grafíi, art. grafíilegrafie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)grafie f. mod de scriere.