gorun (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GORÚN, goruni, s. m. Specie de stejar cu trunchiul drept, cu frunze ovale, lobate pe margine și cu fructul o ghindă
(Quercus petraea). – Din
bg.,
scr. gorun.gorun (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gorún (gorúni), s. m. – Varietate de stejar (Quercus pedunculata). –
Var. goron. Sl. (
bg.,
sb.)
gorun (Weigand,
BA, III, 97; Conev 48; Skok 68);
cf. gîrniță. Este mai puțin probabilă
der. din
sl. grumŭ „desiș, tufiș” (Cihac, II, 125). –
Der. goroniș, s. n. (pădure de stejari);
goruniște, s. f. (pădure de stejari).
gorun (Dicționaru limbii românești, 1939)gorún m. (bg. sîrb.
gorun. V.
gîrneață). Un fel de stejar numit și
slădun și
tufan (
quercus sessiliflóra).
gorun (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GORÚN (‹
bg.,
scr.)
s. m. Arbore din familia fagaceelor, înalt până la 40 m, cu frunze de obicei obovate, penat-lobate, pețiolate și fructul (ghindă) fără peduncul (
Quercus petraea). Scoarța lui este bogată în tanin. Lemn valoros, folosit în construcții, industria mobilei, pentru parchete etc.
gorun (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gorún s. m.,
pl. gorúnigorun (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gorun m. varietate de stejar, formând împreună cu alte esențe păduri în regiunea șesurilor și a dealurilor
(Quercus pedunculata). [Bulg. GORUN, soiu de fag].