goni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GONÍ, gonesc, vb. IV.
1. Tranz. A fugi după cineva, a urmări în fugă (pentru a prinde, pentru a face să se grăbească etc.); a fugări;
spec. a alunga vânatul spre locul de pândă al vânătorilor. ◊
Refl. recipr. Păsările se goneau printre ramuri. ♦
Fig. (
Înv.) A urmări (o țintă, un ideal).
2. Tranz. A alunga, a izgoni.
3. Intranz. A alerga, a fugi.
4. Refl. și
intranz. (Despre vitele cornute) A se împreuna (spre a se reproduce). – Din
sl. goniti.goni (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)goní (gonésc, gonít), vb. – A alunga, a izgoni. –
2. A urmări, a vîna, a hăitui. –
3. A vîna, a merge la vînătoare. –
4. A urmări, a sîcîi, a chinui. –
5. A fugi după cineva, a urmări în fugă, a căuta. –
6. A se grăbi. –
7. A se împreuna taurii cu vacile. –
Mr. agunescu, agunire. Sl. goniti (Miklosich,
Lexicon, 136; Cihac, II, 124; Conev 57),
cf. bg. goniă, sb. goniti. Se folosește și în formele
der. izgoni și
prigoni. Der. goană, s. f. (urmărire; vînătoare; împreunarea taurului cu vaca; alergare);
gonitură, s. f. (
înv., urmărire);
gonaci, s. m. (urmăritor; hăitaș; explorator; bidiviu; insectă, Hydrometra paludum);
gonaș, s. m. (
Mold., urmăritor);
goniță, s. f. (vacă în călduri; împreunarea taurului cu vaca; insectă, Grynus natator);
gonițar, s. m. (insectă, Hydrometra paludum);
gonitor, s. m. (urmăritor; taur; vacă în călduri; cîine de vînătoare; constelația Taurului; insectă, Hydrometra paludum);
gonitorie, s. f. (epoca împreunării taurilor cu vacile).
goni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)goní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. gonésc, imperf. 3
sg. goneá; conj. prez. 3
să goneáscăgonì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gonì v. a pune pe goană:
1. a alunga spre a prinde, a vâna:
a goni doi iepuri; 2. a alunga în genere;
3. a urmări, a fugări. [Slav. GONITI].