gonaci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GONÁCI, gonaci, s. m. 1. (
Pop.) Hăitaș
2.
2. (Rar) Cal sprinten, care fuge repede.
3. Călăreț ușor înarmat în vechea armată, care de obicei îndeplinea misiuni de cercetare. –
Goni +
suf. -aci. Cf. bg. gonač.gonaci (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)gonáci2, gonáce, gonáci, -ce, adj. s.m. f. (pop.)
1. care gonește, aleargă, pune pe fugă.
2. (taur) gonitor.
3. (înv.) explorator, cercetător.
4. persecutor.
gonaci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gonáci s. m.,
pl. gonácigonacĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)gonácĭ, -e adj. Care gonește, urmărește, fugărește:
cine gonacĭ, om gonacĭ (călare). S. m. Taur tînăr, gonitor. Cal, cursier.
Vechĭ. Cercetător, explorator (călare) al terenuluĭ de bătălie. Persecutor. –
Gonáș (vechĭ), urmăritor (călare).