gong (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GONG, gonguri, s. n. Disc de metal care, lovit cu un ciocănel special, produce un sunet caracteristic, fiind întrebuințat ca instrument muzical sau de chemare, de semnalizare. ♦ Sunet emis (ca semnal) de acest disc. – Din
fr.,
engl. gong.gong (Dicționar de neologisme, 1986)GONG s.n. Disc de metal îndoit la margini, care se ține atârnat și, prin lovire cu un ciocan, produce un sunet caracteristic de clopot. ♦ Sunet de gong. [< fr.
gong < cuv. malaiez].
gong (Marele dicționar de neologisme, 2000)GONG s. n. instrument muzical de percuție constând dintr-un disc de metal ușor bombat, suspendat, care, lovit cu un ciocănel special, produce un sunet ca de clopot. (< fr., engl.
gong)
gong (Dicționaru limbii românești, 1939)*gong n., pl.
urĭ (fr.
gong, cuv. malaĭez). Disc de metal (talger, cimbal) cu care, în răsăritu Asiiĭ, se daŭ semnale lovindu-l c´o măcĭucă înfășurată în cîrpe. V.
tam-tam.gong (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gong s. n.,
pl. gónguri