gluten (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLUTÉN s. n. Substanță proteică densă, vâscoasă, moale și elastică, prezentă în boabele și în făina cerealelor. – Din
fr.,
lat. gluten.gluten (Dicționar de neologisme, 1986)GLUTÉN s.n. Amestec de proteine, obținut din făina cerealelor după îndepărtarea amidonului. [< fr.
gluten].
gluten (Marele dicționar de neologisme, 2000)GLUTÉN s. n. substanță proteică vâscoasă, moale și elastică, obținută din făina cerealelor după îndepărtarea amidonului. (< fr., lat. gluten)
gluten (Dicționaru limbii românești, 1939)*glúten n., pl.
e și
urĭ (lat.
glúten, glútinis; fr.
glu d. forma lat.
glus, glutis. V.
aglutinant). Cleĭ, o materie cleĭoasă care rămîne în făina cerealelor după ce s´a scos amidonu și care constitue o substanță alimentară.
gluten (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GLUTÉN (‹
fr.; {s}
lat. gluten „clei, substanță vâscoasă”)
s. n. Masă proteică complexă, moale, elastică, vâscoasă și cenușie, care se găsește în boabele de cereale, mai ales de grâu, formată în principal dintr-un amestec de gliadină și glutenină.
G. determină proprietățile de panificație ale făinii, dând porozitate pâinii.
gluten (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)glutén s. n.gluten (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gluten n. materie gelatinoasă ce lasă făina cerealelor desfăcută (prin spălare) de amidonul ce conținea.