glumeț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLUMÉȚ, -EÁȚĂ, glumeți, -e, adj. (Despre oameni) Care face multe glume, căruia îi place să facă glume; vesel, poznaș, hâtru. ♦ (Despre manifestări ale oamenilor, întâmplări, glume etc.) Care provoacă râsul; hazliu. – Din
bg. glumec.glumeț (Dicționar de argou al limbii române, 2007)glumeț, glumeți s. m. (eufem.) bolnav psihic, nebun, smintit.
glumeț (Dicționaru limbii românești, 1939)gluméț, -eáță s. și adj., pl.
ețĭ, ețe (vsl.
glumĭcĭ, bg.
glumec). Care glumește, te face să rîzĭ:
om glumeț, lume glumeață. Neserios, farsor:
acest om e un glumeț.glumeț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gluméț adj. m.,
pl. gluméți; f. glumeáță, pl. gluméțeglumeț (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)glumeț a. și m. care face să râză. [Slav. GLUMĬȚĬ].