glumă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLÚMĂ1, glume, s. f. Scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie.
V. anecdotă. ◊
Loc. adv. În glumă = fără nici o intenție serioasă, fără răutate.
Fără glumă = în mod serios.
Nu glumă! = cu adevărat, serios. ◊
Expr. A se întrece (sau
a merge prea departe)
cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare.
A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios.
A lua (ceva)
în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima.
A nu ști (sau
a nu înțelege)
de glumă, se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când glumești cu el.
A nu-i arde (cuiva)
de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit.
Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător. ♦ Faptă hazlie; păcăleală. – Din
sl. glumŭ, bg. gluma.