glod (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLOD, gloduri, s. n. (
Pop.)
1. Noroi
1; loc, teren, drum noroios.
2. Bulgăre de pământ uscat sau înghețat. – (
1)
Cf. magh. galád, (
2)
rus. gluda.glod (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)glod (glóduri), s. n. –
1. Noroi, mîl. –
2. Bulgăre de pămînt, cocoloș, masă rotundă. –
3. Știulete de porumb. –
4. (
Trans. de Vest) Fructă. Creație expresivă, bazată pe rădăcina
glo-, care exprimă ideea de „bălăceală” și pe aceea de „obiect rotund”. Este probabil o formă disimulată de la
*glog-, cf. glogozi „a bălmăji”; pentru alternanța
cons.,
cf. gînganie și
gîndac. Cu ultimul sens se folosește la
pl. gloade, cf. goldane. Explicațiile care s-au căutat pe baza etimoanelor străine nu sînt satisfăcătoare; cuvînt identic cu
gloată, după Cihac, II, 122; în legătură cu
mag. galád „murdar” sau cu
rus. gluda „cocoloș” după DAR; cu letonul
glud, după Scriban.
Der. glodos, adj. (plin de noroi, noroios);
gloduros, adj. (noroios; frămîntat, accidentat, cu gloduri);
glod(ă)rie, s. f. (loc plin de mîl);
gludie, s. f. (
Trans., bulgăre de pămînt);
îngloda (
var. înglodi),
vb. (a înnămoli, a împotmoli).
glod (Dicționaru limbii românești, 1939)glod n., pl.
urĭ (letic
glúd, lut, și litiv.
gródas, glodurĭ [Bern. 1, 308]. V.
grunț, grăunte, glonț).
Est. Noroĭ, tină:
cĭobote feștelite de glod. Vest. Substanță rămasă nedisolvată [!]:
sarea a rămas glod în cĭorbă, glodurĭ de sare în mămăligă. Pl. Grunțurĭ, noroĭ uscat orĭ înghețat și grunțuros:
nu da căruța pin [!] glodurĭ (în Br. și
glozĭ). Ștulețĭ chircițĭ orĭ fără grăunțe (numițĭ în Olt. și
ghijurĭ). V.
podmol.glod (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)glod, -uri, s.n. –
1. Noroi, mâl.
2. Teren, drum noroios: „Că de glod te duci pe pod, / Da' de dragoste nu pot” (Memoria 2001: 95).
3. Glod, localitate în Maramureșul istoric, pe valea Izei. – Cf. magh. galád „josnic, mârșav, perfid” (DA, DEX); Creație expresivă, din rad. glo- „bălăceală” (DER).
glod (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)glod s. n.,
pl. glóduriglod (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)glod n.
1. Mold. noroiu:
aurul și în glod strălucește; 2. Munt. bulgăre de pământ:
prin mărăcini, prin gloduri PANN;
3. cocean de porumb fără boabe. [Origină necunoscută].