gligan (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLIGÁN, gligani, s. m. 1. (
Înv. și
reg.) Porc mistreț.
2. Fig. (
Pop. și
fam.) Găligan. – Din
bg. gligan.gligan (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gligán (gligáni), s. m. –
1. Porc mistreț. –
2. Persoană ca un cal, uriașă. –
Var. găligan, gîligan. Bg. gligan (Conev 56; Candrea,
Conv. lit., XXXIV, 1132; DAR); însă originea din
bg. nu este cunoscută,
cf. Mladenov 101, care pleacă de la un
sl. *
klikŭ. Var. se folosesc numai cu al doilea sens.
gligan (Dicționaru limbii românești, 1939)gligán m. (bg.
gligan și
glikan, d.
glik, dinte, colț). Mistreț, porc sălbatic (Rar). Găligan:
fiĭ cuminte, băĭete, că eștĭ gligan mare!gligan (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gligán, -i, s.m. – Porc mistreț; porc de pădure. Gligan, poreclă și n. pr. – Din bg. gligan (Conev, Candrea, DEX).
gligan (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gligán (
înv.,
reg.)
s. m.,
pl. gligánigligan (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gligan m.
1. mascur, puiu de mistreț;
2. fig. gojgogea:
un gligan de om. [Format din
glig ! onomatopee ce imită grohăitul mistrețului].