glicerină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLICERÍNĂ s. f. Alcool cu aspect de lichid uleios, incolor, inodor, dulceag, extras din grăsimi sau fabricat sintetic, având diverse întrebuințări în industrie, în medicină și în cosmetică. – Din
fr. glycérine.glicerină (Dicționar de neologisme, 1986)GLICERÍNĂ s.f. Lichid uleios incolor, care se extrage din grăsimi prin saponificare; glicerol. // (În forma
glicero-) Element prim de compunere savantă în terminologia chimică cu semnificația „(de la) glicerină”. [< fr.
glycérine, cf. gr.
glykeros – dulce].
glicerină (Marele dicționar de neologisme, 2000)GLICERÍNĂ s. f. trialcool lichid, uleios, incolor, cu gust dulceag, obținut din grăsimi sau sintetic, din propenă, solvent, în parfumerie, în medicină etc.; glicerol. (< fr.
glycérine)
glicerină (Dicționar de argou al limbii române, 2007)glicerină, s. f. sg. (glum.) băutură alcoolică.
glicerină (Dicționaru limbii românești, 1939)*glicerínă f., pl.
e (d. vgr.
glykýs, dulce).
Chim. Un corp lichid, gras, puțin mobil, incolor, dulceag, scos din corpurile grase pin [!] saponificațiune. Se topește la 17° și ferbe [!] la 290°. A fost extras de Scheele la 1779, ĭar la 1855 Berthelot arătă că e un alcool trĭacid. Se întrebuințează în medicină și parfumerie și servește și la făcut nitroglicerină, dinamită, cerneală, văpsele [!] ș. a.
glicerină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)glicerínă s. f.,
g.-d. art. gliceríneiglicerină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)glicerină f. lichid extras din grăsime, întrebuințat în medicină si în parfumerie.