gleznă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GLÉZNĂ, glezne, s. f. 1. Parte a membrului inferior care cuprinde porțiunea articulației tibiei cu tarsul. ♦ Proeminență osoasă formată în această regiune. ♦ Parte mai subțire a gambei, situată deasupra articulației tibiei cu tarsul.
2. Parte a piciorului unor animale cuprinsă între fluier și chișiță. – Din
sl. glezinŭ, glezna.gleznă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gléznă (glézne), s. f. – Parte a piciorului care cuprinde articulația tibiei cu tarsul. –
Mr. gleznă. Sl. glezĭnŭ (Miklosich,
Lexicon, 129; Cihac, II, 121; Conev 89; Iordan,
Dift., 258),
cf. sb.,
cr. gležanĭ, slov.
gležen, pol. glozna, rus. glezna. Cuvînt comun (ALR, I, 59).
gleznă (Dicționaru limbii românești, 1939)gléznă f., pl.
e (vsl.
glezĭnŭ, apoĭ
glezno, bg.
glezna, a. î.; rus.
glëzna). Osu care ĭese în relief în partea de jos a picĭoruluĭ deasupra călcîĭuluĭ.
gleznă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gléznă s. f.,
g.-d. art. gléznei; pl. gléznegleznă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gleznă f. articulațiune proeminentă la partea de jos a piciorului, aproape de talpă. [Slav. GLEZĬNĬ].