giuvaier (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GIUVAIÉR, giuvaiere (giuvaieruri), s. n. Obiect de podoabă făcut (cu artă) din metal prețios (și pietre scumpe); bijuterie. ♦
Fig. Obiect de mare valoare (artistică); persoană cu deosebite calități. [
Var.:
juvaiér s. n.] – Din
tc. cevahir (
pl. lui
cevher).
giuvaier (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)giuvaiér (giu-) s. n.,
pl. giuvaiéregĭuvaĭer (Dicționaru limbii românești, 1939)gĭuvaĭér n., pl.
urĭ și
e (turc.
ğeavahir, d. ar.
ğevahîr, pl. d.
ğevher, gĭuvaĭer, gemă; ngr.
tzovaéri, -íri, tzevaéri, alb.
ğevahir, bg. sîrb.
ğevaír. Cp. și cu sp.
aljofar, d. ar.
al-ğauhar, gĭuvaĭer). Bijuterie, ornament de metal prețios și geme purtat maĭ ales de femeĭ.
Fig. (iron. orĭ serios). Om de valoare, om plin de calitățĭ:
un gĭuvaĭer de om! – Și
juvaĭer (Mold. nord). V.
tefaric.