giuvaer (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))GIUVAÉR, giuvaere, s. n. Bijuterie. [
Pl. și:
giuvaeruri. –
Var.:
juvaér s. n.] –
Tc. cevahir (
pl. lui
cevher).
giuvaer (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)giuvaér (-re), s. n. – Bijuterie, podoabă. –
Var. juvaer. Mr. giuvair, megl. giăvăier. Tc. cevahir „diamant” (Șeineanu, II, 190; Lokotsch 694),
cf. ngr. τσοβαέρι,
alb. ğevaher (Meyer 81),
bg. dževair. –
Der. giuvaerica, s. f. (bijuterie, podoabă), din
ngr. τσοβαεριϰά, se folosește mai ales la
pl.;
giuvaiergiu, s. m. (bijutier), din
tc. cevahirci.giuvaer (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)giuvaer n.
1. podoabă de pietre scumpe:
dacă ai giuvaeruri, trebue să le arăți AL.
2. fig. comoară, sculă (și ironic):
un giuvaer de ginere ca acesta ISP. [Turc. DJEVAHIR].