giurgină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GIURGÍNĂ, giurgine, s. f. (
Înv.) Dans de origine turcească (cu figuri și gesturi caraghioase). ◊
Expr. A juca (pe cineva)
giurgina = a înșela, a păcăli, a amăgi (pe cineva). – Din
tc. curcuna.giurgină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)giurgínă (giurgíne), s. f. – Dans comic. –
Mr. giurgiună. Tc. curcina, çorçina (Șeineanu, II, 190),
cf. bg. ğurğuna.giurgină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)giurgínă (
înv.)
(giur-) s. f.,
g.-d. art. giurgínei; pl. giurgínegiurgină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)giurgină f. horă caraghioasă turcească;
a juca pe cineva giurgina, a-l duce de nas:
să-l joace giurgina ISP. [Turc. DJEORDJINA, joc grotesc, însoțit de gesturi, grimase și atitudini de râs].
gĭurgină (Dicționaru limbii românești, 1939)gĭurgínă f., pl.
e (turc.
ğurğina, femeĭe din Georgia, Georgiană). Georgiană. Un dans comic.
A juca gĭurgina (pe cineva), a-l duce de nas.