giulgiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GIÚLGIU, giulgiuri, s. n. Pânză subțire și fină care se așterne peste ceva, care acoperă ceva. ♦ Pânză cu care se acoperă mortul; lințoliu. [
Var.:
giúlgi s. n.] – Din
magh. gyolcs.giulgiu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)giúlgiu (giúlgiuri), s. n. –
1. Pînză fină. –
2. Lințoliu. –
Var. (
Trans.)
jolj. Mag. gyolcs (Cihac, II, 59; Gáldi,
Dict., 93).
giulgiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)giúlgiu [
giu pron. gyu]
(giul-) s. n.,
art. giúlgiul; pl. giúlgiurigiulgiu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)giulgiu n.
1. pânză fină;
2. fig. văl:
fantasmă ’nvălită c’un giulgiu de albă ceață AL.;
3. pânză de înfășurat corpul unui mort. [Ung. GYOLCS].