giugiuli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GIUGIULÍ, giugiulesc, vb. IV.
Tranz. și
refl. recipr. (
Fam.) A (se) dezmierda, a (se) mângâia. [
Var.:
gugiulí vb. IV] –
Et. nec.giugiuli (Dicționar de argou al limbii române, 2007)giugiuli, giugiulesc I. v. t. a mângâia, a dezmierda
II. v. r. a se mângâia, a se dezmierda
(reciproc)giugiuli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)giugiulí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. giugiulésc, imperf. 3
sg. giugiuleá; conj. prez. 3
să giugiuleáscăgiugiulì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)giugiulì v. a răsfățà:
se giugiuliră ca niște porumbei ISP. [Termen aparținând primitiv graiului copiilor (v.
gigea)].