gintă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÍNTĂ, ginți, s. f. Grup de oameni care provin dintr-un strămoș comun, formând unitatea (
4) de producție fundamentală a comunei primitive; formă de organizare socială proprie unui asemenea grup de oameni. ♦ (
Livr.) Neam; origine. ◊ (
Jur.)
Dreptul ginților = dreptul internațional. – Din
lat. gens, -ntis.gintă (Dicționar de neologisme, 1986)GÍNTĂ s.f. 1. Grup de descendenți ai unui strămoș comun, legați între ei prin rudenie de sânge, care constituie unitatea de producție fundamentală a comunei primitive.
2. Neam; (
p. ext.) popor. ◊ (
Jur.)
Dreptul ginților = dreptul internațional. [Pl.
-nți, -nte. / < lat.
gens].
gintă (Marele dicționar de neologisme, 2000)GÍNTĂ s. f. 1. grup de descendenți ai unui strămoș comun, legați între ei prin rudenie de sânge, care constituie unitatea de producție fundamentală a comunei primitive. 2. neam, origine. ♦ (jur.) dreptul ~ților = dreptul internațional. (< lat.
gens, -ntis)
gintă (Dicționaru limbii românești, 1939)*gíntă f., pl.
e, și
gínte f., pl.
țĭ (lat.
gens, gentis. V.
gint, gentil). La Romanĭ, a zecea parte din curie. Rasă, familie etnică:
gintea latină, germană, slavă. Dreptu ginților (după fr.
droit des gens), dreptu internațional, dintre popoare.
gintă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gíntă s. f.,
g.-d. art. gínții; pl. ginți