geometrie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GEOMETRÍE s. f. Ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile corpurilor, precum și raporturile lor spațiale. ♦ Manual în care se studiază această știință. ♦ Structură, aspect regulat, simetric pe care îl are o construcție, un obiect, un sistem etc. [
Pr.:
ge-o-] – Din
fr. géométrie, lat. geometria.geometrie (Dicționar de neologisme, 1986)GEOMETRÍE s.f. Ramură a matematicii al cărei obiect îl constituie formele spațiale. ◊
Geometrie descriptivă = ramură a geometriei care se ocupă cu reprezentarea corpurilor din spațiu prin figuri plane. [Gen.
-iei. / < fr.
géométrie, cf. lat.
geometria < gr.
ge – pământ,
metron – măsură].
geometrie (Marele dicționar de neologisme, 2000)GEOMETRÍE s. f. 1. ramură a matematicii care studiază formele și proprietățile figurilor spațiale. ♦ ~ descriptivă = ramură a geometriei care se ocupă cu reprezentarea corpurilor din spațiu prin figuri plane. 2. structură geometrică a unui sistem tehnic. 3. (arte) aranjament, compoziție. (< fr.
géométrie)
geometrie (Dicționaru limbii românești, 1939)*geometríe f. (vgr.
geometría, d.
geo- și
metru). Știința măsurăriĭ liniilor, suprafețelor și volumelor. Carte care vorbește despre această măsurare.
geometrie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GEOMETRÍE (‹
fr.; {s}
geo- +
gr. metron „măsură”)
s. f. 1. Ramură a matematicii care studiază formele corpurilor și rapoartele lor spațiale. Primele cunoștințe de
g. (documente egiptene și caldeene) constau în reguli practice pentru măsurarea ariilor și volumelor. În
sec. 4-3
î. Hr. a apărut și s-a dezvoltat
g. euclidiană, bazată pe sistemul de axiome enunțat de Euclid (printr-un punct exterior unei drepte se poate duce o paralelă și numai una la acea dreaptă) au dus la crearea
g. neeuclidiene (
sec. 19, Lobacevski, Bolyai), care pornește de la negarea postulatului amintit. Cercetări asupra compatibilității acestor două
g. (Klein, Riemann, Hilbert) au arătat că obiectul
g. moderne trebuie să-l constituie studiul grupurilor de transformări ale spațiului (
ex. translația, rotația etc.) și al proprietăților invariante ale punctelor și figurilor spațiale față de aceste transformări. ◊
G. analitică = ramură a
g. care studiază proprietățile figurilor geometrice cu ajutorul calcului algebric.
G. descriptivă = ramură a
g. care se ocupă cu reprezentarea figurilor spațiale prin desene executate în plan.
G. diferențială = capitol al
g. care utilizează metodele analizei matematice pentru a studia proprietățile figurilor geometrice.
2. Structura geometrică a unui sistem tehnic (
ex. g. avionului).
geometrie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)geometríe (ge-o-me-tri-) s. f.,
art. geometría, g.-d. geometríi, art. geometríeigeometrie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)geometrie f.
1. știință ce are de obiect măsurarea liniilor, suprafețelor și volumelor;
2. tractat de geometrie.