genealogie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GENEALOGÍE, genealogii, s. f. Urmărire sistematică a filiației existente între membrii unei familii (marcante), făcută pentru a stabili originea și gradul lor de înrudire. ♦ Disciplină auxiliară a istoriei, care se ocupă cu întocmirea unor astfel de filiații și legături pentru familiile domnitoare, nobiliare etc. [
Pr.:
-ne-a-] – Din
fr. généalogie, lat. genealogia.genealogie (Dicționar de neologisme, 1986)GENEALOGÍE s.f. Tablou care reprezintă filiația unei familii; înșiruire sistematică a strămoșilor, a înaintașilor care formează filiația unei familii. ♦ Disciplină care studiază filiația familiilor. [Pron.
-ne-a-, gen.
-iei. / cf. fr.
généalogie < gr.
genealogia <
genos – generație,
logos – știință].
genealogie (Marele dicționar de neologisme, 2000)GENEALOGÍE s. f. 1. ordine cronologică a ascendenței membrilor unei familii, a unui neam etc.; filiație. 2. disciplină auxiliară a istoriei care studiază filiația familiilor domnitoare, nobiliare etc. (< fr.
généalogie, lat.
genealogia)
genealogie (Dicționaru limbii românești, 1939)*genealogíe f. (vgr.
genealogía, d.
genea, generațiune, și
lógos, cuvînt. V.
gen). Filiațiune, șiru, (numărarea) strămoșilor cuĭva, spița neamuluĭ.
genealogie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)genealogíe (-ne-a-) s. f.,
art. genealogía, g.-d. art. genealogíei; pl. genealogíi, art. genealogíilegenealogie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)genealogie f.
1. spița neamului, șir de străbuni cari stabilesc o filiațiune;
2. arta de a cunoaște originea și filiațiunea familiilor.