gemulă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GEMÚLĂ, gemule, s. f. (
Bot.) Parte a embrionului vegetal, rudiment de tulpină. ♦ (
Zool.) Organ prin care se înmulțesc spongierii. – Din
fr. gemmule.gemulă (Dicționar de neologisme, 1986)GEMÚLĂ s.f. 1. (
Biol.) Parte componentă a embrionului la plante, alcătuită dintr-un buchet de frunzișoare învelite într-o teacă protectoare; muguraș. ♦ Formație rotundă prin care spongierii se înmulțesc asexuat.
2. (
Genet.) Particulă celulară ipotetică, în care, după Darwin, se concentrează proprietățile viitorului organism. [< fr.
gemmule, cf. lat.
gemmula].
gemulă (Marele dicționar de neologisme, 2000)GEMÚLĂ s. f. 1. parte componentă a embrionului la plante, dintr-un buchet de frunzișoare învelite într-o teacă protectoare. 2. masă sferică, de celule nedife-rențiate, prin care spongierii se înmulțesc asexuat. 3. muguraș reproducător imaginat de Darwin pentru a explica ereditatea. (< fr.
gemmule, lat.
gemmula)
gemulă (Dicționaru limbii românești, 1939)*gémulă f., pl.
e (lat.
gémmula, dim. d.
gemma, boboc).
Bot. Colț (primu mugur al planteĭ cînd se dezvoltă din sămînță).
gemulă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gémulă s. f.,
g.-d. art. gémulei; pl. gémule