gata (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÁTA adj. invar. (Adesea adverbial)
1. (Despre lucruri) A cărui confecționare, construire, realizare s-a îndeplinit; isprăvit, terminat, sfârșit. ◊
Haine (de) gata = haine confecționate care se pot cumpăra direct din magazin. ◊
Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fără să muncească, pe nemuncite, din munca altuia. ◊
Expr. A da gata =
a) a isprăvi, a lichida ceva;
b) a chinui, a distruge pe cineva;
c) a zăpăci, a ului pe cineva.
A veni (sau
a sosi)
la de-a gata = a profita de ceva făcut de altul. ♦ Care a luat ființă, a căpătat existență. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjecție) Ajunge! destul!
2. Care a făcut toate pregătirile pentru ceva; pregătit. ♦ Dispus să..., în stare să...
3. Care este aproape să..., pe punctul de a... –
Cf. alb. gat.gata (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gáta adv. –
1. Pregătit, aranjat. –
2. Isprăvit, terminat. –
3. (Despre haine confecționate) Care se pot cumpăra direct din magazin.
Sb. gotovŭ „gata” (Miklosich,
Lexicon, 140; Cihac, II, 118), interpretat în mod greșit, datorită terminației, ca o formă flexionară de la *
gotŭ, de unde
rom. *
gat cu -
a adverbial;
cf. același rezultat în
alb. gat (Meyer 119; Philippide, II, 713 și Petrovici,
Dacor., VII, 348, cuvîntul
rom. provine din
alb. cf. Rosetti, II, 116). Petrovici,
Dacor., X, 129, și-a corectat prima părere, admițînd etimonul
sl., pe care îl consideră introdus în
rom. înainte de
sec. IX, epocă în care s-a petrecut în
sl. schimbarea lui
a ›
o. Miklosich,
Slaw. Elem., 9, credea că este vorba de un cuvînt autohton.
Cf. sb. gotov (Daničič, III, 330).
Der. găti, vb. (a pregăti, a aranja; a prepara mîncare; a împodobi, a termina), cu
var. găta, în care a putut influența
sl. gatati „a acumula” (Miklosich,
Lexicon, 126;
găteală, s. f. (pregătire; împodobire);
gătenie, s. f. (pregătire);
gătitură, s. f. (fel de mîncare);
pregăti, vb. (a prepara, a aranja), formație modernă, copiată pe baza
lat. praeparare sau poate pe baza
sl. (
rus.)
prigotoviti; pregătitor, adj. (care prepară);
nepregătit, adj. (fără pregătire). – Din
rom. provine
alb. pregatoń (Pușcariu,
Dacor., VII, 126), împrumut literar din
sec. XIX.
gata (Dicționaru limbii românești, 1939)gáta adj. fix pus după subst. (alb.
gat, gata, cu
-a adverbial, rudă cu vsl.
gotovŭ, gata. V.
gătesc și
gotov). Terminat, preparat, în stare de:
îs gata să plec, de plecare, de plecat, de luptă. A fi gata de toate, 1) a fi preparat p. orĭ-ce, 2) a nu refuza nimica din ceĭace [!] se cere saŭ se oferă.
Haĭne gata, făcute din ainte [!] în așteptarea unuĭ cumpărător.
Banĭ gata, banĭ numerarĭ, peșin, prezențĭ.
Fecĭor de banĭ gata, care cheltuĭește banĭ nemuncițĭ de el (moștenițĭ).
A da gata, a termina, (
fig.) a ucide.
De-a gata, nemuncind, preparat de altu:
a avea toate de-a gata.gata (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gáta adj. invar.,
adv.gata (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)gata adv. în stare de a, dispus:
gata să iasă. [Albanez GAT].