garanție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GARANȚÍE, garanții, s. f. Obligație în virtutea căreia o persoană sau o instituție răspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigură executarea unei obligații (materiale); (
concr.) ceea ce servește drept asigurare că o obligație luată va fi ținută. ◊
Loc. vb. A lua pe garanție = a garanta. ◊
Expr. Pe garanția cuiva = pe răspunderea cuiva.
A da garanție = a da asigurări că un lucru va fi îndeplinit.
A prezenta garanție de... = a se prezenta astfel încât să trezească încrederea, să ofere siguranță. – Din
fr. garantie, it. garanzia.