garafă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GARÁFĂ s. f. v. carafă.garafă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)garáfă (garáfe), s. f. – Sticlă cu gîtul lung. –
Var. carafă. Mr. garafă. Ngr. γαράφα (Meyer 119, DAR),
cf. alb. gharraf. Var., din
fr. carafe.garafă (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)GARÁFĂ (CARÁFĂ) (<
ngr.,
fr.)
s. f. Sticlă cu gâtul strâmt și partea de jos bombată; conținutul unei astfel de sticle.
garafă (Dicționaru limbii românești, 1939)garáfă f., pl.
e și (est)
gărăfĭ (ngr.
karáfa, it.
caraffa, d. fr.
carafe, care vine d. sp. pg.
garrafa, din ar.
karâ´a, vas.
Sud. Butelie (sticlă) de oferit vin la masă (la cîrcĭumĭ 250-500-1000 gr.):
Treĭ garafe, treĭ ulcele (P. P.).
Est. Burcut, clondir, butelie ca cele de apă minerală (cam un litru). – Fals
carafă (d. fr.). V.
șip 3, galon.garafă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)garafă f. Mold. carafă:
garafă pântecoasă EM. [Gr. mod.]. V.
carafă.