galben (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gálben (gálbenă), adj. –
1. De culoarea aurului, a lămîiei. –
2. Blond. –
3. Palid, decolorat. –
4. (
S. m. și
f.) Nume dat unor animale domestice cu părul galben. –
5. Ducat, monedă veche de aur, de mărime și valoare variabilă. –
6. (
S. f.) Varietate de struguri de proveniență din Odobești. –
Var. (
dial.)
mr.,
megl. galbin. Lat. galbĭnus (Pușcariu 696; Candrea-Dens., 713; REW 3646; DAR),
cf. alb. gelbëre (Meyer 119; Philippide, II, 643),
it. gavinello „vindereu” (Battisti, III, 1775),
fr. jaune. Pentru numele monedei,
cf. port. amarela, iud. port. amaríio. Der. gălbenaș, s. m. (ducat, monedă; persoană care strînge dările,
înv.)
gălbenare (
var. gălbinare),
s. f. (icter; rar, gălbenuș; cimbru, Serratula tinctoria);
gălbinatec, adj. (rar, gălbui);
gălbeneală, s. f. (paliditate, culoare gălbuie; vopsea galbenă; rar, dropică);
gălbenel, s. m. (ducat, monedă; nume de plante, Nasturtium amphibium, Ranunculus aureus, Ranunculus pedatus, etc.);
gălbenea, s. f. (hreniță, Nasturtium);
gălbinică, s. f. (mușețel, Matricaria chamomilla);
gălbeneț, s. n. (galbeni, bănet);
gălbeneț (
var. gălbineț),
adj. (oacheș);
gălbenicios, adj. (gălbui; palid);
gălbeniță, s. f. (plantă, Galeobdolon luteum);
gălbeniu, adj. (gălbui);
gălbenuș, s. m. (plantă, Crepis setosa);
gălbenuș, s. n. (partea centrală, sferică, de culoare galbenă a oului);
gălbenuț, s. m. (varietate de ciuperci comestibile);
gălbior, adj. (gălbui);
gălbior, s. m. (ducat; varietate de ciuperci, Cantharellus cibarius; varietate de struguri);
gălbiu (
var. gălbui),
adj. (gălbui);
gălburiu, adj. (gălbui), provenind dintr-o încrucișare cu
alburiu; gălbenime, s. f. (gălbejeală);
îngălbeni (
var. gălbeni, (în)gălbini, etc.),
vb. (a se face galben; a deveni palid, a-și pierde culoarea);
îngălbenitor, adj. (care face să devină galben). – Din
rom. provine
ngr. νγάλπινος,
bg. galbin „ducat” (Capidan,
Raporturile, 231).