galben (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)GÁLBEN, -Ă, galbeni, -e, adj.,
subst. 1. Adj. De culoarea aurului, a lămâii etc. ◊
Rasă galbenă = grup de popoare care se caracterizează prin culoarea galbenă-brună a pielii.
Friguri galbene = boală contagioasă răspândită în țările tropicale, transmisă de o specie de țânțari, caracterizată prin febră și prin colorarea pielii în galben (
2). ◊
Expr. (
A se face sau
a fi)
galben ca ceara = (a deveni) foarte palid din cauza unei emoții sau a unei boli. (Substantivat,
n.)
A i se face (cuiva)
galben înaintea ochilor = a-i veni (cuiva) amețeală, a i se face rău. ♦ (Despre fața omului sau despre alte părți ale corpului său;
p. ext. despre oameni) Palid. ♦ (Despre părul oamenilor) Blond. ♦ (Despre părul sau culoarea cailor) Șarg.
2. S. n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului solar, situată între portocaliu și verde. ♦ Substanță, colorant, pigment care are culoarea descrisă mai sus. ◊
Galben de cadmiu = sulfură de cadmiu întrebuințată ca pigment galben-oranj în pictură.
Galben de crom = pigment galben-închis folosit la vopselele de ulei.
Galben de zinc = colorant galben-deschis folosit pentru obținerea verdelui.
3. S. m. Nume dat mai multor monede străine de aur, de valori variabile, care au circulat și în țările românești.
4. S. f. (În sintagma)
Galbenă de Odobești = specie de viță de vie cu boabele strugurilor galbene-verzui. [
Var.: (
pop.)
gálbin, -ă adj.,
subst.] –
Lat. galbinus.galben (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)gálben (gálbenă), adj. –
1. De culoarea aurului, a lămîiei. –
2. Blond. –
3. Palid, decolorat. –
4. (
S. m. și
f.) Nume dat unor animale domestice cu părul galben. –
5. Ducat, monedă veche de aur, de mărime și valoare variabilă. –
6. (
S. f.) Varietate de struguri de proveniență din Odobești. –
Var. (
dial.)
mr.,
megl. galbin. Lat. galbĭnus (Pușcariu 696; Candrea-Dens., 713; REW 3646; DAR),
cf. alb. gelbëre (Meyer 119; Philippide, II, 643),
it. gavinello „vindereu” (Battisti, III, 1775),
fr. jaune. Pentru numele monedei,
cf. port. amarela, iud. port. amaríio. Der. gălbenaș, s. m. (ducat, monedă; persoană care strînge dările,
înv.)
gălbenare (
var. gălbinare),
s. f. (icter; rar, gălbenuș; cimbru, Serratula tinctoria);
gălbinatec, adj. (rar, gălbui);
gălbeneală, s. f. (paliditate, culoare gălbuie; vopsea galbenă; rar, dropică);
gălbenel, s. m. (ducat, monedă; nume de plante, Nasturtium amphibium, Ranunculus aureus, Ranunculus pedatus, etc.);
gălbenea, s. f. (hreniță, Nasturtium);
gălbinică, s. f. (mușețel, Matricaria chamomilla);
gălbeneț, s. n. (galbeni, bănet);
gălbeneț (
var. gălbineț),
adj. (oacheș);
gălbenicios, adj. (gălbui; palid);
gălbeniță, s. f. (plantă, Galeobdolon luteum);
gălbeniu, adj. (gălbui);
gălbenuș, s. m. (plantă, Crepis setosa);
gălbenuș, s. n. (partea centrală, sferică, de culoare galbenă a oului);
gălbenuț, s. m. (varietate de ciuperci comestibile);
gălbior, adj. (gălbui);
gălbior, s. m. (ducat; varietate de ciuperci, Cantharellus cibarius; varietate de struguri);
gălbiu (
var. gălbui),
adj. (gălbui);
gălburiu, adj. (gălbui), provenind dintr-o încrucișare cu
alburiu; gălbenime, s. f. (gălbejeală);
îngălbeni (
var. gălbeni, (în)gălbini, etc.),
vb. (a se face galben; a deveni palid, a-și pierde culoarea);
îngălbenitor, adj. (care face să devină galben). – Din
rom. provine
ngr. νγάλπινος,
bg. galbin „ducat” (Capidan,
Raporturile, 231).
galben (Dicționaru limbii românești, 1939)gálben, -ă adj. (lat.
gálbinus, gălbiŭ, d.
galbus, galben verziŭ [!], rudă cu
flavus, blond,
fulvus, roșcat, și vsl.
plavĭnŭ, galben; fr.
jaune, din
falne. V.
plávan). De coloarea [!] gălbenușuluĭ, între portocaliŭ și verde:
ceara, auru, lămîĭa aŭ o coloare galbenă. Palid:
om galben de frică. S. m. O monetă [!] austriacă de aur în valoare de 11 francĭ și 75 de banĭ (37 de leĭ vechĭ. V.
florin). S. n. Coloarea galbenă.
Frigurĭ galbene, o boală gastro-intestinală foarte gravă care îngălbenește pelea [!]. – În est
galbăn, pl.
-enĭ, -ene, pop.
galbîn, pl.
-inĭ, -ine.galben (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)gálben, -ă, (galbân, galbin, galbăn), adj. –
1. Blond, bălai: „Dragă-mi-i frunza de pin / Și omu cu păr galbân” (Memoria 2001: 21; Borșa).
2. Palid, tras la față; uscat, săc (ALR 1969: 56).
3. Ducat, monedă veche de aur: „Berbințele cu galbeni ale haiducului Pintea...” (Calendar 1980: 102). – Lat. galbinus.
galben (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gálben1 adj. m.,
pl. gálbeni; f. gálbenă, pl. gálbenegalben (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gálben2 (monedă)
s. m.,
pl. gálbenigalben (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)gálben3 (substanță, colorant, pigment)
s. n.galben (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)galben a.
1. de coloarea soarelui sau a lămâii:
galben ca făclia de galbenă ceară AL.;
2. galben la față, palid. [Lat. GALBINUS]. ║ n. coloarea galbenă. ║ m.
1. monedă de aur în valoare de 11 lei și 75 bani:
galbeni împărătești adică austriaci. (V.
ughiu, venetic) (lit. monedă galbenă);
2. cal galben:
călare pe galbenul POP.