gadină - explicat in DEX

gadină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
GÁDINĂ, gadine, s. f. (Pop.) Animal sălbatic; jivină, dihanie. – Din bg. gadină.

gadină (Dicționaru limbii românești, 1939)
gádină f., pl. e și ĭ (vsl. gadină, de reptil [!], d. gadŭ, reptil; bg. gadina și gad, gînganie; rus. gádina, insecte; pol. gadzina, hadina. V. hadină, zgîtie, gîndac). Vest. Rar azĭ. Dihanie, bîzdîganie, jivină (reptil [!] orĭ pasăre): aŭ săgetat gadini marĭ (NPl. Ceaur, 53), uniĭ zboară pe sus ca gadinele (Sov. 232). Feară [!]. Pl. Ban. Gavăt, lăcuste, vermĭ [!], omizĭ.

gadină (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
gadínă, -e, s.f. – Animal sălbatic, jivină: „Iară el degeaba aleargă și le ajunge pre acele gadine...” (Dariu Pop 1938: 48; Fericea). Termen atestat și în Codicele de la Ieud (1630): „Lăsa-voiu... de toate gadinele și broaște și cărăbuși„. Gad’ine, poreclă pentru locuitorii din Corni: „apoi la aceia le dzic gad’in’e” (Papahagi 1925: 316). – Din sl. gadinǔ (Miklosich, Cihac cf. DER).

gadină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
gádină (pop.) s. f., g.-d. art. gádinei; pl. gádine

gàdină (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
gàdină f. 1. dihanie, fiară; 2. pl. Tr. vietăți. [Slav. GADINA, reptil].