fustă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÚSTĂ, fuste, s. f. Obiect de îmbrăcăminte femeiască, care acoperă corpul de la talie în jos; jupă. ♦
Fig. (
Depr.) Femeie. – Din
ngr. fústa.fustă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fústă (fúste), s. f. – Obiect de îmbrăcăminte femeiască, jupă. –
Mr. fustă, fustană, megl. fuscă. Ngr. φοῦστα, de la φουστάνι ‹
it. fustana, și acesta din
lat. med. fustaneum „bumbac”. Forma *
fusta nu apare în
it., dar
cf. calabr. fustu „parte de jos la bluze”. Din
ngr. provin și
alb. fustë și
fustan, bg. fusta și
fustan, tc. fistan; iar din
ngr. φουστανέλλας,
rom. fustanelă „îmbrăcăminte tipică a grecilor”,
mr. fustanelă (Gáldi 193).
Fustan, s. n. (
înv., barhet), s-a folosit în
sec. XVIII, din
tc. (Șeineanu, III, 54).
fustă (Dicționaru limbii românești, 1939)fústă f., pl.
e (turc.
fusta, fystan, ngr.
fústa, fustáni, bg.
fusta, alb.
fustă, d. it.
fustagno, fr.
fûtaigne, sp.
fustán, pînză de bumbac, care vine d. mlat.
fustáneum, tradus după mgr.
xýlina lina, pînzeturĭ de lemn (= de bumbac). Cp. cu
undelemn [!] și germ.
baumwolle, bumbac). Rochia care se poartă de dedesupt [!], odinioară numaĭ albă, ca și izmenele. Rochie:
polca și fusta. Fig. iron. Protecție de fuste (Em.), protecție de emeĭ. V.
cotillon, hondroc.fustă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fústă s. f.,
g.-d. art. fústei; pl. fústefustă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fustă f.
1. haină femeiască în formă de con trunchiat, purtată pe sub foile rochii;
2. (ironic) femeie:
protecție de fuste EM. [Formă scurtată din gr. mod. FUSTÁNI].