fuscel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUSCÉL, fuscei, s. m. 1. Fiecare dintre vergelele trecute printre firele de urzeală la războiul de țesut; vergea, joardă.
2. Fiecare dintre vergele sau scândurile orizontale care formează treptele unei scări.
3. Fiecare dintre vergelele verticale ale loitrei carului.
4. (Rar) Cotor de ceapă. [
Var.:
fușcél, fuștél s. m.] –
Lat. *fusticellus (<
fustis, „băț, țăruș”).
fuscel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fuscél (fuscéi), s. m. –
1. Vergea, nuia. –
2. Treaptă de scară. –
3. Vergea în general (la greblă, la loitra carului, la mașina de urzit). –
4. Tulpina de ceapă. –
5. Par, prăjină. –
Var. fușcel, fuștel, fuștei. Lat. *
fustĭcĕllus, dim. de la
fustis (Candrea-Dens., 706;
cf. Pușcariu 691; REW 3618; DAR).
Fușoi, s. m. (tulpină) este rezultatul unei reduceri de la *
fuscioi, ca
fușeu, s. m. (șipcă, stinghie), de la *
fusceu. Fîștiu, s. m. (tulpina de usturoi), pus în legătură de DAR cu
fuște, este o
var. contaminată de încrucișarea cu
fîș. Der. foșălui, vb. (
Bucov., a scărmăna lîna), probabil în loc de *
fuscelui „a trece lîna printre dinții (
fuscei) dărăcitorului”;
foșălău, s. n. (
Bucov., dărăcitor). – Din
rom. provine
mag. fustély (Candrea,
Elemente, 404).
Cf. fuște.fuscel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fuscél s. m.,
pl. fuscéi, art. fuscéii