furcărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FURCĂRÍE, furcării, s. f. (Rar) Șezătoare la care se toarce cu furca (
3); furcă (
4). –
Furcă +
suf. -ărie.furcărie (Dicționaru limbii românești, 1939)furcăríe f. (d.
furcă). Șezătoare la care se toarce. V.
clacă, zbor 3.furcărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)furcăríe (rar)
s. f.,
art. furcăría, g.-d. art. furcăríei; pl. furcăríi, art. furcăríile