fuștel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FUȘTÉL s. m. v. fuscel.fuștel (Dicționaru limbii românești, 1939)fuștél m., pl.
eĭ (lat.
fûstellus, dim. d.
fûstis, fuste. De aicĭ vine ung.
fuately). Par maĭ mic. Cotor de ceapă (acela care poartă semințele). Spetează, treaptă de scară mobilă. Traversă la scoarța (laturea) căruțeĭ. Bețișor care separă ițele la stativă (numită și
furcel). – Și
fușcel m., și
fușteĭ, n., pl.
eĭe.fuștel (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)fuștél, feștei, (fuscel), s.n. –
1. Vergea, nuia.
2. Treaptă la scară.
3. (pl.) Nuiele verticale de urzit, la împletirea coșurilor (Stoica, Pop 1984; Lăpuș).
4. (pl.) Vergele trecute prin firul de urzeală la războiul de țesut.
5. (astr.) Fuștei, numele unei constelații: „Răsărit-o Fușteii, / Frumușei ca și domnii” (Bilțiu 1990: 8). – Lat. *fusticellus (< fustis „băț, țăruș„).