frunzar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRUNZÁR, frunzare, s. n. 1. Desiș format din crengile pline de frunze ale unui copac sau ale unor tufe.
2. Umbrar făcut din crengi bogate.
3. Frunze uscate, servind ca așternut sau nutreț pentru vite. [
Pl. și (
m.)
frunzari] –
Frunză +
suf. -ar.frunzar (Dicționaru limbii românești, 1939)frunzár n., pl.
e (d.
frunză).
1. Frunziș, desiș de frunze:
s´a lăsat pe frunzare cu capu supt [!] mîna dreaptă (Sadov. VR. 1928, 1, 52 și 7, 11).
2. Adăpost orĭ umbrar de frunze.
3. Depozit de frunziș ca să fie întrebuințat ca nutreț în aniĭ în care nu se face fîn.
4. Masc.
Mold. Creangă cu frunze:
ursu stătea ascuns supt [!] cĭoate și frunzarĭ. 5. Rar. Florar, luna Maĭ. V.
crăngar.frunzar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)frunzár s. n.,
pl. frunzárefrunzar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)frunzar n. adăpost din frunze.