frântură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRÂNTÚRĂ, frânturi, s. f. 1. Frângere; ceea ce se obține frângând sau rupând ceva; bucată desprinsă de la locul ei sau rămasă dintr-un întreg îmbucătățit. ◊
Expr. Frântură de limbă = vorbire încălcită;
p. ext. frază încâlcită, alcătuită din cuvinte greu de rostit. ♦ Porțiune dintr-un întreg; fracțiune (
1).
2. (
Pop.) Fractură.
3. (Rar) Spărtură. –
Lat. *franctura (
=fractura) sau
frânt +
suf. -ură.