fragă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FRÁGĂ, fragi, s. f. 1. Partea comestibilă a fragului
1 (considerată în mod greșit drept fruct), compusă din receptaculul cărnos și roșu pe suprafața căruia se găsesc presărate fructele.
2. Compus:
fragă-tătărească = plantă erbacee cu frunze dințate, cu flori așezate la subsuoara frunzelor și cu fructe roșii (
Blitum virgatum).
3. (
Reg.; uneori determinat prin „de pom”) Dudă. [
Var.:
frag s. m.] –
Lat. fraga.