foșnitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) FOȘNITÚRĂ,foșnituri, s. f. Foșnet. – Foșni + suf. -tură.
foșnitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) foșnitúră s. f., g.-d. art. foșnitúrii; pl. foșnitúri
foșnitură(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) foșnitură f. Mold. fășăitură: o foșnitură de popușoiu CR.