foi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FOI1 s. m. v. foale.foi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FOÍ2, foiesc, vb. IV.
1. Intranz. (Despre o colectivitate, o mulțime) A se mișca, a umbla încoace și încolo; a mișuna, a forfoti, a fojgăi. ♦ (Despre un loc, o încăpere etc.) A fi plin de lume care mișună.
2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo până colo, a se mișca întruna, a nu sta locului; a se fâțâi. ♦ A se răsuci de pe o parte pe alta, a se mișca, a se agita în loc (căutându-și o poziție comodă). ♦
Fig. A se codi.
3. Tranz. A face să se înfoaie un obiect de îmbrăcăminte în jurul corpului. –
Lat. *
follire (
= follere) sau din
foaie.foĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)foĭ n., pl.
foĭurĭ (V.
foale și
înfoĭez).
Est. Foale (burduf) cu care se suflă în foc la ferărie orĭ se trimete [!] aer în puțurĭ.
foi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)foí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. foiésc, imperf. 3
sg. foiá; conj. prez. 3
să foiáscăfoi (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)foi m. pl. foalele fierarului.
foì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)foì v. Mold. a furnica:
poiana ce foiește de oameni ca un roiu AL. [Origină necunoscută].