fotoelectric - explicat in DEX



fotoelectric (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
FOTOELÉCTRIC, -Ă, fotoelectrici, -ce, adj. 1. (Despre emisiunea de electroni din metale) Provocat de incidența radiației luminoase. ◊ Efect fotoelectric extern = emisie de electroni de pe suprafața metalelor sau a semiconductoarelor, sub acțiunea iluminării. Efect fotoelectric intern = punerea în libertate, în masa unui semiconductor, a purtătorilor de sarcini sub acțiunea iluminării. 2. Referitor la efectul fotoelectric extern sau intern; bazat pe aceste efecte. ◊ Celulă fotoelectrică = element de circuit electric, cu doi electrozi, care se bazează pe efectul fotoelectric și care lasă să treacă prin el un curent electric de intensitate mai mare sau mai mică; fotodiodă, fotocelulă. [Pr.: -to-e-] – Din fr. photoélectrique.

fotoelectric (Dicționar de neologisme, 1986)
FOTOELÉCTRIC, -Ă adj. Care se referă la fenomene electrice și luminoase. ◊ Celulă fotoelectrică = aparat care transformă energia luminoasă în energia unor curenți electrici; fotocelulă. [< fr. photoélectrique].

fotoelectric (Marele dicționar de neologisme, 2000)
FOTOELÉCTRIC, -Ă adj. (despre emisiunea de electroni din metale) provocat de incidența radiației luminoase. ♦ efect ~ = emisiune de electroni de către metale sau semiconductori sub acțiunea luminii; celulă ~ă = element de circuit electric, cu doi electrozi, care se bazează pe efectul fotoelectric; fotocelulă. (< fr. photoélectrique)

fotoelectric (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
fotoeléctric adj. m., pl. fotoeléctrici; f. fotoeléctrică, pl. fotoeléctrice