fotă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FÓTĂ, fote, s. f. 1. Parte componentă a costumului popular românesc (bogat ornamentată) purtată de femei, formată dintr-o țesătură dreptunghiulară de lână care se petrece în jurul corpului, ținând locul fustei, sau din două bucăți de stofă acoperind partea din față a corpului (ca un șorț) și pe cea din spate.
2. (Rar) Șorț purtat de cârciumari, de ospătari etc. – Din
tc. fota.fotă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)fótă (fóte), s. f. –
1. (Înv.) Șorț. –
2. Fustă. –
3. Prosop. –
Mr. fotă. Tc. fota „prosop de baie care se încinge la brîu” (definit astfel de Diego Galán,
Viajes, p. 110; Șeineanu, II, 174; Meyer 111; Lokotsch 622),
cf. ngr. φουτᾶς,
alb. futë, bg.,
sb. futa, port. fota (Eguilaz 400),
it. futa (Battisti, III, 1741). Este fusta tipică portului țărănesc, formată dintr-un dreptunghi de stofă cu care se înconjoară trupul. Este dublet al lui
fotaz, s. n. (
înv., valtrap), din
ngr. (după Bogrea,
Dacor., III, 730, din
tc. cotaz „podoabă”). Din
rom. provine
rut. fota, fotka (Mikoosich,
Wander., 10; Candrea,
Elemente, 402; Berneker 287).
fotă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)fotă, fote s. f. (friz.) șervet.
fotă (Dicționaru limbii românești, 1939)fótă f., pl.
e (turc.
fotá, d. ar.
futa, stofă vărgată adusă din India, ștergar de șters la baĭe; alb. bg. sîrb.
futa, fotă; pol.
fota, astar; rus.
fota, văl; ngr.
futâs, fotă; ung.
futa, pînză; sp.
fota, mantilă).
Vechĭ. O stofă vărgată din care se făceaŭ fote. Șervet, peșchir.
Azĭ. Pestelcă lungă de lînă ornată cu cusuturĭ [!] și fluturĭ pe care țărancele o întrebuințează în loc de rochĭe punînd una înainte, și alta înapoĭ. – Fota din ainte [!] se maĭ numește în est și
zavelcă și
prestelcă, cea din apoĭ [!]
vîlnic și
opreg. În est se numeștze
catrință (fie că-ĭ una, fie că-s doŭă), în vest
cretință, în Trans. și
păstură și
zadie, în Bas. și
peștiman. Pe unde se poartă doŭă fote, portu e maĭ frumos; pe unde se poartă una singură care învălătucește picĭoarele (Munt. est, Mold.) e maĭ urît.
fotă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fótă s. f.,
g.-d. art. fótei; pl. fótefotă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)fotă f. șorț lung de lână cu cusături, în formă de cuadrilater, purtat peste fustă de țărance: fota dinainte se mai numește (în Muntenia)
pestelcă, iar cea dinapoi, mai lată,
opreg, vălnic și
zăvelcă (în Oltenia),
catrință sau
cretință (în Moldova),
păstură si
zadie (în Transilvania),
pestiman (în Basarabia). (Vechiu-rom.
fotă, stofă vărgată din care se făceau fote = turc. FOTÁ].