forța (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FORȚÁ, forțez, vb. I.
Tranz. 1. A determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga. ♦
Refl. A-și da osteneala, a se strădui, a face un efort.
2. A mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge. ◊
Expr. A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva.
A forța (cuiva)
mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva.
A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera. ♦ A supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc. ♦ (
Mil.) A trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic. – Din
fr. forcer, it. forzare.