forfoti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FORFOTÍ, forfotesc, vb. IV.
Intranz. 1. A umbla de colo până colo grăbit, iute; a foi, a furnica, a roi, a mișuna, a forfăi.
2. A fierbe cu zgomot înăbușit; a clocoti încet, potolit. – Formație onomatopeică.
forfoti (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)forfotí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. forfotésc, imperf. 3
sg. forfoteá; conj. prez. 3
să forfoteáscăforfotì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)forfotì v.
1. a clocoti:
ceaunul forfotia pe pirostrii; 2. a merge de colo până colo:
acolo toată lumea forfotia în sus și în jos CAR.;
3. a se agita într’una:
țărăiau și forfotiau gângăniile CAR.;
4. (Banat) a flecări. [Onomatopee].