forfeca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FORFECÁ, foárfec, vb. I.
1. Tranz. A tăia în bucăți cu foarfecele sau alt obiect tăios.
2. Tranz. Fig. A cerceta o operă literară sau științifică cu o minuțiozitate exagerată, cu scopul de a o critica și de a o pune într-o lumină defavorabilă. ♦ A critica aspru, a mustra cu severitate. ♦ (Rar) A bate.
3. Intranz. Fig. A vorbi mereu, fără încetare (bârfind, clevetind); a bodogăni – Din
lat. forficare.forfeca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)forfecá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
foárfecă, 1
pl. forfecắm; conj. prez. 3
să foárfeceforfecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)forfecà v.
1. a tăia cu foarfecele, a tăia în bucăți;
2. fig. a mustra, a bate. [Lat. vulg. FORFICARE].