forfecare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FORFECÁRE, forfecări, s. f. 1. Acțiunea de
a forfeca și rezultatul ei; forfecătură.
2. Solicitare simplă a unei piese, a unei bare, a unui arbore etc. prin acțiunea unor forțe opuse care acționează transversal. –
V. forfecaforfecare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)forfecáre s. f.,
g.-d. art. forfecắrii; pl. forfecắri