fluorescent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLUORESCÉNT, -Ă, fluorescenți, -te, adj. Care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ◊
Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice într-un amestec de gaze și vapori de mercur aflat într-un tub de sticlă. [
Pr.:
flu-o-] – Din
fr. fluorescent.fluorescent (Dicționar de neologisme, 1986)FLUORESCÉNT, -Ă adj. Care devine luminos sub acțiunea unei lumini exterioare; care prezintă fluorescență. ◊
Tub fluorescent = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice în vapori de mercur aflați într-un tub de sticlă. [Pron.
flu-o-res-cent. / < fr.
fluorescent].
fluorescent (Marele dicționar de neologisme, 2000)FLUORESCÉNT, -Ă adj. (despre substanțe) care prezintă fluorescență; bazat pe fluorescență. ♦ tub ~ = izvor de lumină bazat pe principiul descărcării electrice în vapori de mercur aflați într-un tub de sticlă. (< fr.
fluorescent)
fluorescent (Dicționaru limbii românești, 1939)*fluorescént, -ă adj. (d.
fluor, după
opalescent, delicŭescent).
Fiz. Care are fluorescență.
fluorescent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)fluorescént (flu-o-) adj. m.,
pl. fluorescénți; f. fluorescéntă, pl. fluorescénte