flegmă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)FLÉGMĂ, flegme, s. f. 1. Mucozitate vâscoasă, purulentă, provenind din diferite părți ale aparatului respirator și eliminată prin tuse sau vomă; expectorație.
2. Fire a omului nepăsător, cu sânge rece; nepăsare, calm, indiferență, răceală. – Din
fr. flegme.flegmă (Dicționar de neologisme, 1986)FLÉGMĂ s.f. 1. Mucozitate expectorată, scuipat vâscos.
2. (
Fig.) Nepăsare, indiferență totală față de emoții; caracter rece, impasibil. [< fr.
flegme, cf. gr.
phlegma].
flegmă (Marele dicționar de neologisme, 2000)FLÉGMĂ s. f. 1. mucozitate expectorată, scuipat vâscos. 2. (fig.) nepăsare, indiferență totală față de emoții; caracter rece, impasibil. (< fr.
flegme, lat., gr.
phlegma)
flegmă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)flégmă (flégme), s. f. –
1. Mucozitate, expectorație. –
2. (
Arg.) Palmă, lovitură.
Gr. φλέγμα (
sec. XVII),
cf. Murnu 25. –
Der. flegmatic, adj., din
fr. flegmatique; flegmon, s. n., din
fr. flegmon.flegmă (Dicționaru limbii românești, 1939)*flégmă f., pl.
e (vgr.
phlégma, aprindere, flegmă, d.
phlégo, ard. V.
flacără). Materie apoasă care se află în organizm [!]. Substanță mucoasă pe care o scuĭpĭ cînd eștĭ răcit.
Fig. Caracteru omuluĭ rece, care nu se emoționează.
flegmă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)flégmă s. f.,
g.-d. art. flégmei; pl. flégmeflegmă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)flegmă f.
1. materie apoasă ce s´află în sânge; 2. materie apoasă ce se varsă scuipând;
3. fig. caracterul celui cu sânge rece.